ADS
ADS
ADS
Naștere asistată de ambulanțieri, la domiciliu, în județul Botoșani. Un băiețel a venit pe lume în siguranță
By Administrator
Published on 24/02/2026 17:22
STIRI

O femeie din județul Botoșani a adus pe lume un băiețel chiar în propria locuință, fiind asistată de un echipaj al Serviciul Județean de Ambulanță Botoșani, după ce travaliul a evoluat rapid și nu a mai permis transportul la spital.

Intervenția a fost declanșată în urma unui apel la 112, prin care se solicita sprijin pentru o femeie aflată la a treia naștere. Un echipaj de tip B, format din asistentul medical Virgil Noroc și ambulanțierul Vlad Caia, s-a deplasat de urgență la adresa indicată.

În urma evaluării clinice, cadrele medicale au constatat că transferul către Spitalul Județean de Urgență „Mavromati” Botoșani nu mai putea fi realizat în condiții de siguranță, din cauza stadiului avansat al nașterii. În aceste condiții, echipajul a decis să asiste nașterea la domiciliu, într-o cameră a locuinței, care a fost transformată temporar într-o sală de nașteri improvizată.

Intervenția s-a desfășurat fără complicații, iar copilul s-a născut sănătos. După stabilizarea mamei și a nou-născutului, aceștia au fost monitorizați atent și transportați în siguranță la Secția de Obstetrică și Ginecologie – Maternitatea Botoșani, pentru investigații și îngrijiri suplimentare.

Reprezentanții Serviciului Județean de Ambulanță subliniază că astfel de intervenții necesită profesionalism, calm și experiență, iar succesul acestui caz reflectă nivelul de pregătire al personalului medical din județ.

 

Comments