ADS
ADS
ADS
Prognoza meteo, azi, 22 aprilie 2026
By Administrator
Published on 22/04/2026 08:31 • Updated 22/04/2026 08:31
STIRI

Vremea se menține rece la nivel național, cu temperaturi sub valorile obișnuite pentru această perioadă. Cerul va fi temporar noros pe parcursul zilei, iar ploile vor afecta cea mai mare parte a Olteniei și, local, regiuni din Muntenia, Dobrogea și Transilvania.

Vântul va sufla slab și moderat, cu intensificări în zonele montane înalte și, pe timpul zilei, în vest și sud-vest, unde rafalele pot atinge 40–45 km/h. Temperaturile maxime vor varia între 7–8 grade în estul Transilvaniei și 17 grade în sud-vestul Olteniei.

În nordul Moldovei și în Bucovina, vremea va fi în general bună, cu ploi doar trecătoare. La munte va continua să ningă, iar temperaturile vor crește ușor.

În județul Botoșani, cerul va fi predominant noros. Valorile termice vor ajunge la 10–11 grade, iar vântul va sufla dinspre nord-vest, cu viteze de până la 25 km/h. Izolat, sunt posibile ploi slabe, însă vor fi și perioade cu soare.

La munte, vremea se va menține închisă, cu temperaturi scăzute și vânt intens în zonele înalte. Precipitațiile vor fi prezente în majoritatea masivelor, cu excepția Munților Apuseni. La altitudini de peste 1.400 de metri, ninsorile vor duce la depunerea unui strat consistent de zăpadă.

 

Comments