ADS
ADS
ADS
Controale în trafic la Dorohoi. 43 de sancțiuni într-o singură zi
By Administrator
Published on 01/05/2026 11:12
STIRI

Polițiștii din cadrul Poliției Municipiului Dorohoi, împreună cu alte subunități de profil, reprezentanți ai Registrului Auto Român și jandarmi, au organizat miercuri o acțiune pentru menținerea ordinii publice și prevenirea accidentelor rutiere.

Controalele au avut loc în municipiul Dorohoi și în zonele limitrofe.

În cadrul acțiunii, au fost legitimate peste 100 de persoane și au fost oprite pentru verificări 90 de autoturisme.

În urma neregulilor constatate, oamenii legii au aplicat 43 de sancțiuni contravenționale, în valoare totală de peste 9.000 de lei.

Ca măsuri complementare, polițiștii au reținut trei permise de conducere și au retras patru certificate de înmatriculare.

La acțiune au participat și efective ale Inspectoratului de Jandarmi Județean Botoșani.

Autoritățile transmit că astfel de controale vor continua și în perioada următoare pentru creșterea siguranței rutiere și a ordinii publice.

 

Comments