Un bărbat din localitatea Oneaga, comuna Cristești, a rămas fără acoperiș deasupra capului după ce locuința sa a fost mistuită de flăcări, în noaptea de sâmbătă spre duminică.
Alarma a fost dată de vecini, care au sunat după ajutor. La fața locului au intervenit pompierii din cadrul Detașamentului Botoșani, cu două autospeciale de stingere și o ambulanță SMURD, alături de membrii Serviciului Voluntar pentru Situații de Urgență Cristești.
La sosirea echipajelor, casa ardea în totalitate. Salvatorii au acționat rapid și au reușit să împiedice propagarea incendiului la o altă locuință aflată în aceeași gospodărie. Din fericire, nu s-au înregistrat victime.
Potrivit primelor concluzii, incendiul ar fi fost provocat de gazul scăpat de la o butelie, care s-a aprins în momentul în care proprietarul a folosit aragazul.