ADS
ADS
ADS
Abonamente premium pentru aplicațiile Meta. Cât vor costa noile servicii
By Administrator
Published on 28/05/2026 09:53
STIRI

Compania americană Meta a anunțat lansarea unor abonamente plătite pentru cele mai populare platforme ale sale – Instagram, Facebook și WhatsApp. Anunțul a fost făcut de Naomi Gleit, director de produse în cadrul Meta, printr-o postare publicată pe Instagram.

Prin această decizie, gigantul tehnologic încearcă să își reducă dependența de veniturile generate din publicitate și să dezvolte noi surse de venit din serviciile oferite utilizatorilor, notează EVZ.ro.

Noile servicii, denumite „Instagram Plus” și „Facebook Plus”, vor oferi funcții suplimentare de analiză statistică și o vizibilitate mai mare pentru utilizatori. Accesul la aceste opțiuni se va face pe baza unui abonament lunar de 3,99 dolari.

În același timp, „WhatsApp Plus” va costa 2,99 dolari pe lună și va include funcții de personalizare, precum stickere premium, tonuri de apel speciale și teme dedicate pentru aplicație.

Potrivit oficialilor Meta, obiectivul pe termen lung este reunirea acestor servicii într-un singur produs, care ar urma să poarte numele „Meta One”.

Lansarea noilor abonamente vine într-un context în care compania investește masiv în dezvoltarea inteligenței artificiale. Meta estimează cheltuieli între 125 și 145 de miliarde de dolari în acest an, în principal pentru construirea unor centre de date dedicate AI.

În urma anunțului, acțiunile Meta au crescut cu peste 3% pe Wall Street.

Nu este pentru prima dată când compania încearcă să obțină venituri direct de la utilizatori. În 2023, Meta a introdus în Europa versiuni plătite și fără reclame pentru Facebook și Instagram, în conformitate cu legislația UE privind protecția datelor personale.

 

Comments