Ministrul interimar al Muncii, Dragoș Pîslaru, a anunțat că proiectul noii Legi a salarizării a generat sute de observații și propuneri, unele dintre ele urmând să fie corectate rapid, iar altele necesitând analize mai ample. Oficialul a subliniat însă că legea nu poate rezolva, printr-un singur act normativ, toate problemele acumulate în sistemul public în ultimii ani.
Potrivit ministrului, în această perioadă au avut loc consultări cu instituții publice, parteneri sociali și reprezentanți ai mai multor familii ocupaționale, inclusiv din sănătate, educație, cultură și sistemul de apărare și ordine publică. Aproape 100 de persoane au participat deja la discuții.
Dragoș Pîslaru a precizat că multe dintre observațiile primite sunt punctuale și pot fi corectate, însă există și probleme de fond care trebuie reanalizate. Oficialul a recunoscut că anumite grile salariale nu sunt încă echilibrate și că unele soluții trebuie ajustate.
Ministrul a atras atenția că noua lege trebuie adoptată și aplicată până la 31 august 2026, în contextul obligațiilor asumate prin PNRR și al riscului pierderii unor fonduri europene. Totodată, acesta a subliniat că România trebuie să gestioneze și constrângerile generate de deficitul bugetar.
„Corectăm tot ceea ce poate fi corectat. Ascultăm toate observațiile și analizăm toate propunerile. Încercăm să livrăm cea mai bună variantă posibilă în timpul disponibil”, a transmis ministrul interimar al Muncii.
Un alt subiect important abordat de oficial este cel al sporurilor salariale. Potrivit lui Pîslaru, proiectul aflat în consultare prevede eliminarea a peste jumătate dintre sporurile existente, în încercarea de a simplifica și transparentiza sistemul de salarizare din sectorul public.
Ministrul a dat ca exemplu propunerea privind eliminarea indemnizației de dirigenție, despre care spune că trebuie analizată cu atenție, având în vedere responsabilitățile suplimentare asumate de cadrele didactice.
Dragoș Pîslaru a declarat că următoarele trei săptămâni vor fi decisive pentru definitivarea proiectului, astfel încât acesta să poată fi asumat politic și promulgat în termenul stabilit.