Vremea va fi variabilă pe parcursul zilei, cu perioade de înnorări mai accentuate, în special în sudul țării, în prima parte a intervalului, unde pe arii restrânse sunt posibile ploi slabe.
După-amiaza, instabilitatea atmosferică se va accentua în zonele montane, unde sunt așteptate averse însoțite de descărcări electrice. Astfel de fenomene vor apărea local și în Transilvania, Moldova, estul Munteniei și Dobrogea, însă cu intensitate mai redusă.
Vântul va sufla slab și moderat, cu intensificări temporare în timpul averselor. Temperaturile maxime se vor încadra, în general, între 23 și 28 de grade Celsius.
În județul Botoșani, dimineața începe cu cer senin, însă în a doua parte a zilei își vor face apariția norii. Vântul va sufla slab până la moderat dinspre sud-est, cu rafale estimate la 25–30 km/h. Temperaturile maxime vor fi cuprinse între 22 și 26 de grade Celsius. Spre seară sunt posibile ploi ușoare.
La munte, vremea va deveni ușor instabilă. Din orele amiezii și până la începutul nopții, în nordul Carpaților Orientali și în zona Munților Apuseni vor fi perioade cu înnorări accentuate, averse și descărcări electrice. Pe alocuri sunt posibile vijelii și căderi de grindină. Ploile pot avea caracter torențial, iar în intervale scurte de timp cantitățile de apă pot ajunge la 15–25 l/mp, izolat chiar peste 30–40 l/mp.