Societatea Delgaz Grid SA anunță întreruperea furnizării energiei electrice, vineri, 12 iunie 2026, în mai multe zone din orașul Săveni, pentru efectuarea unor lucrări de întreținere a rețelelor electrice.
Potrivit companiei, alimentarea cu energie electrică va fi întreruptă în intervalul orar 08:00 – 16:00.
Vor rămâne fără energie electrică străzile Alexandru Ioan Cuza și Livezii.
Va fi afectată zona PTA 12 S. - Bărnuțiu Săveni – Plecarea Strada Alexandru Ioan Cuza, partea dreaptă, de la Biserica Sfântul Nicolae până la intersecția cu strada Avram Iancu, iar apoi întreaga stradă, pe ambele sensuri, până la ieșirea din Săveni spre Aurel Vlaicu.
Pe strada Livezii, întreruperea va afecta tronsonul de la intersecția cu strada Alexandru Ioan Cuza până la spălătorie.
Reprezentanții Delgaz Grid precizează că lucrările pot fi reprogramate în cazul apariției unor situații neprevăzute în rețelele electrice.
Informații suplimentare pot fi obținute la numărul TelVerde: 0800 800 929.