O femeie din comuna Albești a fost sancționată de jandarmi cu 8.500 de lei, după ce a apelat în mod abuziv numărul unic de urgență 112 și a pus pe drumuri echipajele de intervenție pentru o situație inexistentă.
Incidentul s-a petrecut în noaptea de marți spre miercuri. În jurul orei 03:00, femeia, în vârstă de 42 de ani, a solicitat sprijinul autorităților pentru o situație care s-a dovedit a fi fictivă.
Două ore mai târziu, aflată sub influența băuturilor alcoolice, aceasta a revenit cu noi apeluri la 112, sunând de aproximativ 30 de ori. La sosirea echipajului de intervenție, femeia a provocat scandal și a tulburat liniștea locuitorilor din zonă prin strigăte.
Având în vedere starea de agitație psihomotorie a apelantei, echipajul mixt polițist-jandarm a condus-o la Unitatea de Primiri Urgențe a Spitalului Județean „Mavromati” Botoșani, unde medicii au dispus internarea acesteia la Secția de Psihiatrie.
Jandarmii reamintesc că apelarea falsă a agențiilor specializate de intervenție constituie contravenție și se sancționează cu amenzi cuprinse între 2.000 și 4.000 de lei. De asemenea, apelarea abuzivă a numărului unic de urgență 112 se pedepsește cu amenzi între 1.000 și 2.000 de lei, sancțiunile fiind mai mari în cazul repetării faptei.
„Apelarea numărului unic de urgență 112 se face doar în situații reale de urgență, precum accidente, incendii, afecțiuni medicale grave sau alte evenimente care pun în pericol viața, integritatea ori bunurile unei persoane”, au transmis reprezentanții Jandarmeriei.