ADS
ADS
ADS
Profesor din Botoșani, premiat la un prestigios concurs internațional de haiku
By Administrator
Published on 18/06/2026 09:13
STIRI

Profesorul botoșănean Cezar Ciobîcă continuă să obțină recunoaștere internațională pentru creațiile sale literare. Cadrul didactic de la Școala Gimnazială Nr. 8 din municipiul Botoșani a câștigat Premiul I la Concursul Internațional de Haiku „Flori de cireș” 2026, desfășurat în Bulgaria.

Distincția a fost acordată în cadrul celei de-a zecea ediții a competiției, organizată sub tema „Florile de cireș”.

„Concursul este unul omagial, aflat la a zecea ediție, și are ca temă «Florile de cireș». Organizatorii vor edita și o antologie cu câștigătorii celor zece ediții. La edițiile a VIII-a și a IX-a am obținut premiul pentru cele mai bune trei poeme, un fel de probă individuală compusă”, a declarat Cezar Ciobîcă.

Nu este pentru prima dată când profesorul botoșănean se remarcă la această competiție, rezultatele din ultimii ani confirmând aprecierea de care se bucură creațiile sale în rândul iubitorilor de haiku din întreaga lume.

Haiku-ul este o formă tradițională de poezie japoneză, alcătuită din trei versuri cu structura silabică 5-7-5. Acest tip de poezie surprinde, de regulă, imagini din natură, stări de spirit sau momente efemere, într-o exprimare concisă și sugestivă.

 

Comments