Primăria comunei Vlăsinești a lansat o investiție importantă în infrastructura educațională, care prevede construirea unei creșe cu o capacitate de 30 de locuri.
Noua unitate va fi destinată copiilor de vârstă antepreșcolară și va avea trei grupe, oferind servicii educaționale și de îngrijire pentru familiile din comună.
În acest sens, administrația locală a lansat licitația pentru desemnarea constructorului care va realiza lucrările de construcții, instalații și montaj, precum și pentru furnizarea și montarea echipamentelor necesare funcționării viitoarei creșe.
Proiectul, intitulat „Îmbunătățirea accesului egal la servicii de calitate și incluzive în educație, formare și învățare pe tot parcursul vieții și dezvoltarea infrastructurii accesibile prin construirea unei creșe pentru copii”, urmărește creșterea accesului la servicii de educație antepreșcolară pentru toți copiii din comună, inclusiv pentru cei proveniți din grupuri vulnerabile sau cu cerințe speciale.
Investiția este finanțată prin Programul Regional Nord-Est 2021–2027, iar valoarea estimată a lucrărilor se ridică la 5.415.881 de lei.