Un tânăr de 25 de ani, din comuna Brăiești, a fost depistat de polițiști, marți, în timp ce transporta material lemnos cu o autoutilitară, pe drumul național DN 29B, din comuna Leorda.
În urma verificărilor efectuate, polițiștii au constatat că șoferul nu deținea documente legale de proveniență sau de transport pentru cantitatea de 1,2 metri cubi de material lemnos pe care o transporta.
Față de acesta a fost dispusă măsura sancționării contravenționale, iar întreaga cantitate de material lemnos a fost confiscată.
Polițiștii reamintesc că transportul materialului lemnos fără documente legale constituie contravenție și se sancționează conform prevederilor legale în vigoare.