ADS
ADS
ADS
Meteorologii au emis Cod Galben pentru Botoșani. Ce fenomene sunt așteptate
By Administrator
Published on 02/07/2026 09:47
STIRI
Foto: ANM

Județul Botoșani intră, joi, sub Cod Galben de instabilitate atmosferică. Meteorologii avertizează că sunt așteptate ploi torențiale, vijelii, descărcări electrice și căderi de grindină.

Potrivit Administrației Naționale de Meteorologie, atenționarea este valabilă în intervalul 2 iulie, ora 10:00 – 3 iulie, ora 10:00 și vizează întreg teritoriul țării, inclusiv județul Botoșani.

În această perioadă vor fi intervale cu instabilitate atmosferică accentuată, manifestată prin averse torențiale, frecvente descărcări electrice, intensificări ale vântului și vijelii, cu rafale de 50–70 km/h, iar izolat de peste 80 km/h. De asemenea, sunt posibile căderi de grindină de mici dimensiuni.

Meteorologii estimează că, în intervale scurte de timp, de una până la trei ore, sau prin acumulare, cantitățile de apă vor ajunge la 15–25 l/mp, iar pe arii restrânse pot depăși 30–40 l/mp.

Specialiștii recomandă populației să evite deplasările în timpul fenomenelor meteorologice severe, să nu se adăpostească sub copaci ori în apropierea stâlpilor de electricitate și să asigure obiectele care pot fi luate de vânt.

Administrația Națională de Meteorologie precizează că avertizarea poate fi actualizată în funcție de evoluția fenomenelor meteorologice.

 

Comments