Muzeul Județean Botoșani va găzdui, în perioada 4–23 iulie, expoziția personală „Colecționarul de amintiri”, semnată de artistul plastic Mircea Titus Romanescu. Lucrările vor putea fi admirate în spațiul Galeriei „Colecția de Artă”.
Originar din Piatra-Neamț, Mircea Titus Romanescu propune publicului botoșănean o selecție de lucrări de grafică realizate în tehnica acuarelei și a pastelului.
Referindu-se la tehnica pe care o abordează, artistul a afirmat: „Părerea mea este că acuarela este o tehnică foarte grea, cu care puțini se încumetă. Totuși, genurile florale, vedutele, ca și tot ce poate crea efecte cromatice deosebite au fost și vor fi mereu la modă. Să nu uităm că acuarela rămâne o tehnică a sincerității, lucru mărturisit de majoritatea celor ce practică această tehnică”.
Născut în anul 1950, la Piatra-Neamț, Mircea Titus Romanescu este membru al Uniunii Artiștilor Plastici din România – Filiala Neamț și al Asociației Internaționale a Artiștilor Plastici (UNESCO). De-a lungul carierei a deschis numeroase expoziții personale în România și în străinătate, iar lucrările sale se regăsesc în muzee și colecții de artă din țară și din afara granițelor.
Vernisajul expoziției va avea loc sâmbătă, 4 iulie, de la ora 12:00, la Galeria „Colecția de Artă” a Muzeului Județean Botoșani. Evenimentul va fi prezentat de prof. univ. dr. Laura Codrina Ioniță, iar accesul publicului este gratuit.