Un incendiu a izbucnit, duminică după-amiază, la o gospodărie din localitatea Corlăteni, după ce proprietarul a încercat să verifice etanșeitatea unei butelii folosind flacăra unui chibrit. Bărbatul, în vârstă de 92 de ani, a suferit arsuri la nivelul feței și al mâinilor și a fost transportat la spital.
Potrivit pompierilor, gazul acumulat în încăpere s-a aprins instantaneu, iar flăcările s-au propagat rapid la bucătăria de vară și apoi la acoperișul locuinței. Bărbatul a reușit să iasă din încăperea cuprinsă de incendiu și să solicite ajutor.
La fața locului au intervenit pompierii militari din cadrul Detașamentului Dorohoi, cu două autospeciale de stingere, precum și un echipaj al Serviciului Județean de Ambulanță.
La sosirea echipajelor, incendiul cuprinsese bucătăria de vară, acoperișul casei și o parte dintre anexele gospodărești. Pompierii au lichidat incendiul înainte ca flăcările să se extindă la restul construcțiilor.
Bărbatul a fost preluat de echipajul Serviciului Județean de Ambulanță și transportat la spital pentru îngrijiri medicale.