Proiectul de închidere și ecologizare a fostului depozit neconform de deșeuri din orașul Darabani a trecut de o etapă importantă. Direcția Județeană de Mediu Botoșani a emis decizia etapei de încadrare, ceea ce permite continuarea procedurilor necesare pentru implementarea investiției.
Potrivit Administrației Fondului pentru Mediu, în urma analizelor efectuate de specialiști s-a stabilit că proiectul nu necesită evaluarea impactului asupra mediului.
Investiția vizează fostul depozit de deșeuri de clasă „B”, situat în extravilanul orașului Darabani, și are ca obiectiv închiderea și ecologizarea amplasamentului.
Proiectul deciziei de încadrare și documentele care au stat la baza acesteia pot fi consultate la sediul Direcției Județene de Mediu Botoșani, din municipiul Botoșani, Bulevardul Mihai Eminescu nr. 44, de luni până vineri, între orele 08:00 și 16:00, precum și pe site-ul instituției.