ADS
ADS
ADS
Lucrările pe Autostrada Moldovei avansează. Pasajul de la Cleja se apropie de finalizare
By Administrator
Published on 11/07/2026 11:10
STIRI

Lucrările la Autostrada Moldovei (A7) avansează într-un ritm susținut, în special pe sectoarele din județul Bacău. Directorul general al Companiei Naționale de Administrare a Infrastructurii Rutiere (CNAIR), Cristian Pistol, a prezentat cele mai recente informații privind stadiul proiectului, evidențiind mobilizarea constructorului român UMB Spedition pe tronsonul dintre Adjud și Bacău.

Unul dintre cele mai importante puncte ale șantierului este pasajul peste calea ferată de la Cleja, în lungime de 1.215 metri, notează EVZ.ro.

„Autostrada Moldovei (A7): evoluţie bună a lucrărilor la pasajul peste calea ferată de la Cleja, judeţul Bacău (km 83+548), în lungime de 1.215 m! În această etapă se montează grinzi, se lucrează la betonarea rigolelor şi la turnarea plăcii de suprabetonare pe mai multe deschideri”, a transmis directorul general al CNAIR, Cristian Pistol.

În paralel, pe tronsonul dintre Adjud și Răcăciuni continuă lucrările la sistemele de colectare a apelor pluviale, amenajarea parcărilor și montarea gardurilor de protecție.

Potrivit CNAIR, pe întregul șantier, cu o lungime de 47 de kilometri, antreprenorul UMB Spedition este mobilizat cu aproximativ 1.900 de muncitori și 400 de utilaje.

Stadiul fizic al lucrărilor a depășit 95% pe sectorul Adjud – Răcăciuni, aferent lotului 2, și a ajuns la aproximativ 80% pe lotul 3, între Răcăciuni și Bacău.

Cele două loturi fac parte din secțiunea Focșani – Bacău a Autostrăzii Moldovei și beneficiază de finanțare prin Planul Național de Redresare și Reziliență (PNRR). Valoarea contractelor este de 4,18 miliarde de lei, fără TVA. Lotul 2, Domnești Târg – Răcăciuni, are o lungime de 38,78 kilometri, iar lotul 3, Răcăciuni – Bacău, măsoară 21,52 kilometri.

Cristian Pistol și-a reafirmat obiectivul ca, până la sfârșitul acestui an, să fie posibilă circulația pe 397 de kilometri de autostradă între București și Pașcani.

„Practic, obiectivul meu este ca anul acesta să se poată circula pe 397 km de autostradă de la Bucureşti la Paşcani”, a declarat directorul general al CNAIR.

Traseul va include cei 62 de kilometri ai Autostrăzii A3 dintre București și Ploiești, cei 319 kilometri ai Autostrăzii A7 dintre Ploiești și Pașcani, precum și cei 16 kilometri ai Variantei Ocolitoare Bacău.

 

Comments