O autoutilitară a fost cuprinsă de flăcări, luni dimineață, în timp ce circula pe strada Săvenilor din municipiul Botoșani. Șoferul a observat la timp fumul care ieșea de sub capotă și a reușit să oprească vehiculul într-o parcare din apropiere, după care a sunat la 112.
La fața locului au intervenit pompierii din cadrul Detașamentului Botoșani, cu o autospecială de stingere. La sosirea echipajelor, incendiul se manifesta la întreaga autoutilitară.
Pompierii au lichidat incendiul în aproximativ 15 minute, împiedicând extinderea flăcărilor. Din fericire, nicio persoană nu a fost rănită.
Potrivit primelor concluzii, cauza probabilă a incendiului a fost un scurtcircuit.

