Ilie Ivanache, fost primar al comunei Ungureni, va fi cercetat în continuare sub control judiciar în dosarul în care este acuzat de luare de mită.
Tribunalul Botoșani a verificat marți măsura preventivă dispusă de procurorii Direcției Naționale Anticorupție – Serviciul Teritorial Suceava și a stabilit că aceasta este legală și temeinică.
Sub control judiciar rămâne și Rareș Batîr, fost administrator public, vizat în același dosar pentru presupuse fapte de corupție.
Cei doi au solicitat ridicarea măsurii preventive, însă judecătorii le-au respins cererile.
Ilie Ivanache și Rareș Batîr beneficiază de prezumția de nevinovăție până la pronunțarea unei hotărâri definitive.
Solutia pe scurt:
Admite sesizarea din oficiu întemeiată pe dispozițiile art. 207 alin. 7 Cod procedură penală. În temeiul art. 348 raportat la art. 207 alin. 4 și 7 din Codul procedură penală, constată legalitatea şi temeinicia măsurii preventive a controlului judiciar pe cauţiune luată prin ordonanţa nr. 68/P/2023 din data de 07.04.2025 a Parchetului de pe lângă Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie – Direcţia Naţională Anticorupţie - Serviciul Teritorial Suceava faţă de inculpaţii:
1. IVANACHE ILIE, trimis în judecată pentru săvârşirea infracţiunilor de folosirea, în orice mod, direct sau indirect, de informaţii ce nu sunt destinate publicităţii ori permiterea accesului unor persoane neautorizate la aceste informaţii, prev. de art. 12 alin. 1 lit. b) din Legea nr. 78/2000 şi luare de mită, în formă continuată (4 acte materiale), prev. de art. 289 alin. 1 Cod penal, cu aplic. art. 6 şi art. 7 lit. a din Legea nr. 78/2000 şi art. 35 alin. 1 Cod penal,
2. BATÎR RAREŞ, trimis în judecată pentru săvârşirea infracţiunilor de folosirea, în orice mod, direct sau indirect, de informaţii ce nu sunt destinate publicităţii ori permiterea accesului unor persoane neautorizate la aceste informaţii, prev. de art. 12 alin. 1 lit. b) din Legea nr. 78/2000 şi luare de mită, prev. de art. 289 alin. 1 Cod penal, ambele cu aplic. art. 38 alin. 1 Cod penal.
În temeiul art. 207 alin. 4 Cod procedură penală, menţine măsura preventivă a controlului judiciar pe cauţiune dispusă față de inculpaţii IVANACHE ILIE şi BATÎR RAREŞ, urmând ca, în termenul prevăzut de art. 207 alin. 7 Cod procedură penală, să se verifice dacă subzistă temeiurile care au determinat luarea măsurii preventive a controlului judiciar.
Respinge, ca nefondate, cererile inculpaţilor Ivanache Ilie şi Batîr Rareş, formulate prin apărători, de revocare a măsurii preventive a controlului judiciar pe cauțiune. Admite cererea formulată de inculpatul Batîr Rareş şi dispune modificarea programului de supraveghere stabilit de organul desemnat cu supravegherea sa în sensul că, în perioada 26.07.2026 – 31.07.2026, inculpatul Batîr Rareş nu se va prezenta la sediul I.P.J. Botoşani – Serviciul de Investigaţii Criminale – Biroul Supravegheri Judiciare, ulterior datei de 31.07.2026 programul de supraveghere urmând a se desfăşura conform planificării făcute de organul desemnat cu supravegherea sa. În temeiul art. 275 alin. 3 Cod procedură penală, cheltuielile judiciare avansate de stat rămân în sarcina acestuia. Cu drept de contestaţie în termen de 48 ore de la comunicare. Pronunţată astăzi, 21 iulie 2026, prin punerea soluţiei la dispoziţia inculpaţilor şi a procurorului, prin mijlocirea grefei instanţei.