Un bărbat de 43 de ani, din municipiul Botoșani, a fost condamnat la cinci ani și patru luni de închisoare pentru implicarea într-un atac comis într-o sală de jocuri de noroc.
Sentința vizează infracțiunile de complicitate la tentativă de omor și tulburarea ordinii și liniștii publice. Mandatul de executare a pedepsei, emis de Tribunalul Botoșani, a fost pus în aplicare joi, 23 iulie, de polițiștii Serviciului de Investigații Criminale.
Faptele s-au petrecut pe 9 martie 2025. Potrivit anchetatorilor, un tânăr de 24 de ani ar fi intrat într-o sală de jocuri având asupra sa un obiect tăietor și ar fi atacat unul dintre clienți.
Bărbatul condamnat acum l-ar fi ajutat pe agresor la comiterea faptei. Tânărul de 24 de ani a fost arestat preventiv imediat după incident și se află în Penitenciarul Botoșani.
Polițiștii l-au găsit pe bărbatul de 43 de ani pe raza municipiului, după care l-au preluat și l-au transportat la Penitenciarul Botoșani pentru executarea pedepsei.