Un lot de înghețată Gelatelli, comercializat în magazinele Lidl din România, a fost retras de la vânzare deoarece nu poate fi exclusă prezența nucilor caju.
Rechemarea anunțată de furnizorul Motido GmbH & Co. KG vizează produsul „Gelatelli Înghețată pe bază de lapte cu sos cu cacao (8%), bucăți de ciocolată (3%) și pastă de fistic (2%). Bogată în proteine. 500 ml”.
Este vizat exclusiv lotul D2W48J25R1, cu termenul de valabilitate 24 noiembrie 2027.
Persoanele alergice la nucile caju sunt sfătuite să nu consume produsul, întrucât există riscul apariției unei reacții alergice. Pentru consumatorii care nu au această alergie, înghețata rămâne sigură.
Lidl România a scos lotul respectiv de la comercializare. Produsele cumpărate pot fi returnate în orice magazin al rețelei, iar contravaloarea acestora va fi restituită inclusiv în lipsa bonului fiscal.
Rechemarea nu afectează celelalte sortimente ale mărcii Gelatelli și nici alte produse furnizate de Motido GmbH & Co. KG. Informații suplimentare pot fi obținute la serviciul de asistență pentru clienți Lidl România, la numărul 0800 896 622.