Zece persoane din județul Botoșani au mers, marți, la Iași pentru a dona trombocite în sprijinul unui adolescent de 17 ani din comuna Tudora, internat în stare gravă.
Cosmin Ciolac se află internat în Secția de Oncologie a Spitalului Clinic de Urgență pentru Copii „Sfânta Maria” din Iași. Familia a lansat un apel după ce medicii au anunțat că adolescentul are nevoie urgentă de trombocite.
În numai câteva ore, zece persoane au răspuns solicitării și s-au deplasat la Centrul Regional de Transfuzie Sanguină din Iași, suportând costurile drumului. Ajunși la centru, aceștia ar fi fost informați că nu pot dona din cauza grevei din sistemul sanitar.
În cele din urmă, trombocitele necesare au fost găsite, iar adolescentul a putut beneficia de transfuzie. Situația a provocat însă nemulțumire în rândul celor implicați în mobilizare, care solicită explicații cu privire la imposibilitatea efectuării recoltării și la motivul pentru care donatorii nu au putut ajuta alți pacienți.
Trombocitafereza, procedura prin care sunt recoltate selectiv trombocitele, este diferită de donarea de sânge integral. Donatorii trebuie să îndeplinească atât condițiile generale de eligibilitate, cât și criterii medicale suplimentare. Sunt necesare, printre altele, un număr corespunzător de trombocite și un acces venos adecvat. De asemenea, persoanele care au urmat recent tratamente cu medicamente antiagregante plachetare, anticoagulante sau corticosteroizi pot fi declarate neeligibile.
Fiecare potențial donator este evaluat medical înaintea procedurii, iar acceptarea sa este decisă de personalul centrului de transfuzie.