Părinții elevilor de la Școala Gimnazială nr. 13 din municipiul Botoșani pregătesc o nouă acțiune de protest, nemulțumiți de ritmul lucrărilor și de interzicerea accesului lor pe șantier.
Potrivit Comitetului de Părinți, primarul Cosmin Andrei le-ar fi comunicat, în cadrul unei audiențe, că elevii ar putea reveni în clădire cel târziu în luna octombrie. În aceste condiții, copiii ar urma să înceapă cursurile în alte unități de învățământ.
„Primarul Cosmin Andrei a comunicat, în audiență, că elevii vor intra în școală cel târziu în octombrie — deci nu vor începe anul școlar pe 7 septembrie în școala lor, pentru al patrulea an consecutiv. Din aceeași zi, părinților li s-a interzis accesul în școală și nu mai pot face fotografii — deși, pe 16 iulie, după protest, viceprimarul Bogdan Buhăianu promisese public vizite săptămânale de monitorizare, cu participarea părinților”, au declarat reprezentanții acestora.
Părinții susțin că interdicția a fost impusă la trei zile după publicarea unei analize realizate prin compararea imaginilor surprinse pe 16 și 27 iulie. Conform evaluării lor, pe șantier ar fi lucrat, în medie, între cinci și șapte muncitori pe zi și doar trei sau patru în zilele obișnuite. La vizita oficială ar fi fost prezenți 19 angajați ai constructorului.
Comitetul de Părinți anunță că peste 300 de persoane sunt pregătite să participe la o manifestație în fața Primăriei Botoșani.
„Anunțăm public o mobilizare de peste 300 de părinți în fața Primăriei, iar dacă, pe 7 septembrie, copiii nu vor putea intra în școala lor, vom veni împreună cu ei, cu ghiozdanele în spate”, au transmis reprezentanții Comitetului de Părinți.