Școala Populară de Arte „George Enescu” din Botoșani organizează, în perioada 17–31 august, înscrieri pentru anul școlar 2026–2027. Sunt eligibile persoanele cu vârsta de peste șase ani care manifestă aptitudini și înclinații artistice.
Dosarele pot fi depuse zilnic, în intervalul orar 08:00–15:00. Verificarea aptitudinilor este programată în zilele de 1 și 2 septembrie, între orele 09:00–12:00 și 13:00–16:00.
Cursurile organizate la sediul școlii
Oferta educațională disponibilă la sediul instituției cuprinde:
- canto – muzică ușoară, populară sau clasică: trei ani;
- pian: cinci ani;
- vioară: cinci ani;
- acordeon: trei ani;
- chitară: trei ani;
- orgă electronică: trei ani;
- instrumente de suflat – trompetă, saxofon și clarinet: trei ani;
- dans modern: doi ani;
- pictură: trei ani;
- grafică: trei ani;
- pictură decorativă: trei ani;
- actorie: doi ani;
- ansamblu coral – muzică bisericească: doi ani;
- ansamblu instrumental: trei ani;
- educație financiară și antreprenorială prin artă: trei ani.
Cursuri organizate în județ
Școala Populară de Arte va desfășura activități și în mai multe localități din județul Botoșani:
- muzică instrumentală, dans modern și actorie, la Dorohoi;
- inițiere în dansul popular sătesc, la Orășeni și Costești;
- inițiere în folclor, la Darabani;
- artă populară – cioplit în lemn, la Dângeni;
- artă populară – țesut și cusut, la Todireni;
- artă populară – icoane și ceramică, în județ;
- teatru folcloric, la Vârfu Câmpului.
Durata cursurilor este de trei ani pentru muzica instrumentală și de doi ani pentru celelalte specializări organizate în județ.
Taxele aprobate pentru anul școlar 2026–2027
Taxele anuale stabilite de Consiliul Județean Botoșani sunt cuprinse între 700 și 800 de lei.
O taxă de 800 de lei pe an școlar se percepe pentru:
- canto – muzică clasică, ușoară și populară;
- pian;
- vioară;
- chitară;
- acordeon;
- orgă;
- instrumente de suflat – trompetă, saxofon și clarinet.
Taxa este de 700 de lei pe an școlar pentru:
- dans modern;
- pictură și grafică;
- pictură decorativă;
- actorie;
- dans popular.