ADS
ADS
ADS
Reacții la Botoșani după atacul asupra unei ambulanțe din Cluj: „Consecințele nu mai rămân în mediul virtual”
By Administrator
Published on 09/08/2026 10:07
STIRI

Atacul asupra unui echipaj medical din Cluj, comis pe fondul unor informații false potrivit cărora ambulanțele ar răpi copii, a provocat reacții și în rândul personalului medical din Botoșani.

Echipajul se întorcea de la o misiune când ambulanța a fost atacată cu bâte, topoare și pietre. Autospeciala a fost avariată, iar șoferul a fost rănit la un ochi de cioburile geamului spart. Polițiștii fac verificări pentru identificarea agresorilor și stabilirea împrejurărilor în care s-a produs incidentul.

Relu Chiriac, asistent medical în cadrul Serviciului Județean de Ambulanță Botoșani și consilier local, consideră că violențele sunt o consecință a teoriilor conspiraționiste răspândite pe rețelele sociale.

„După mai bine de 30 de ani dedicați salvării de vieți la Serviciul de Ambulanță, am crezut că le-am văzut pe toate. Am înfruntat drumuri blocate de zăpadă, situații de viață și de moarte, oboseală cronică și durerea familiilor. Dar ce s-a întâmplat recent la Cluj mă lasă fără cuvinte și cu o profundă amărăciune în suflet. Să ataci o ambulanță cu bâte și topoare, să rănești un coleg ambulanțier care încerca doar să salveze un om, sub pretextul halucinant că ambulanța fură copii... În ce secol trăim?”, a transmis Relu Chiriac.

Acesta atrage atenția că incidentul nu se rezumă la distrugerea unei autospeciale și rănirea unui angajat, ci arată pericolul reprezentat de dezinformarea distribuită fără discernământ.

„Ne arată ce se întâmplă atunci când analfabetismul funcțional și dezinformarea violentă îmbracă haina rețelelor sociale. Platforme precum TikTok au devenit, din păcate, medii de propagare pentru conspirații ieftine, analfabetism și ură. Când algoritmul promovează absurdul, iar oamenii îl consumă fără un minim filtru al rațiunii, consecințele nu mai rămân în mediul virtual. Ele împroașcă cu sânge și piatră în lumea reală”, a adăugat asistentul medical.

În mediul online au reapărut în ultima perioadă înregistrări în care ambulanțele sunt prezentate, fără dovezi, drept vehicule folosite pentru răpirea copiilor. Astfel de mesaje au alimentat inclusiv atacul din Cluj, potrivit membrilor echipajului agresat.

Un semnal de alarmă a fost transmis și de Carmen Răgoșcă, medic în cadrul Serviciului Județean de Ambulanță Botoșani. Aceasta vorbește despre efectele acuzațiilor nefondate asupra unei întregi categorii profesionale.

„O filmare de câteva secunde, fără context, poate deveni rapid o «dovadă», iar de acolo până la acuzații și denigrarea unei întregi categorii profesionale nu mai este decât un pas. Da, putem greși. Suntem oameni. Iar greșelile reale trebuie analizate și asumate. Dar un caz individual nu poate deveni sentință pentru o profesie întreagă. Pentru că există o parte a acestei meserii care aproape niciodată nu ajunge într-o filmare de câteva secunde. Pentru noi, toate zilele săptămânii sunt egale. Duminica este tot zi de muncă. Crăciunul, Paștele, Revelionul sau aniversările familiei nu opresc urgențele. Nu există weekend atunci când ești de gardă și nici o dată din calendar nu împiedică ambulanța să plece. Sunt sute de nopți nedormite și ture de 12 ore petrecute aproape continuu în ambulanță. Sunt zile în care nu ai timp să mănânci la o oră normală sau să mergi la toaletă atunci când ai nevoie. Sunt ore petrecute în caniculă sau ger, intervenții în ploaie, zăpadă, noroi, pe drumuri greu accesibile și în condiții pe care puțini le văd”, a mărturisit Carmen Răgoșcă.

Medicul susține că personalul de pe ambulanțe nu solicită privilegii sau protecție în fața criticilor, ci respect și o evaluare bazată pe fapte.

„În schimb, judecata vine repede. În trafic, ambulanțele aflate în misiune, cu semnalele luminoase și acustice pornite, întâlnesc șoferi care nu acordă prioritate. În dispeceratul 112, întrebările obligatorii pentru evaluarea solicitării sunt uneori întâmpinate cu presiuni, injurii și amenințări. Echipajele sunt chemate pentru situații care nu reprezintă urgențe, iar ambulanța este uneori tratată ca un mijloc de transport la dispoziția oricui. Dar fiecare ambulanță ocupată nejustificat poate însemna o ambulanță care lipsește din altă parte, acolo unde un om chiar luptă pentru viață. Nu cerem privilegii. Nu cerem să fim puși pe un piedestal și nici să fim feriți de critică. Cerem echitate. Cerem să fim judecați după fapte, nu după câteva secunde de filmare. Cerem ca munca, riscurile și uzura acestei profesii să fie recunoscute. Și cerem respect. Pentru că în spatele cuvântului «Ambulanță» sunt oameni. Oameni care au familii, obosesc, îmbătrânesc și plătesc, în timp, un preț pentru această meserie”, a precizat medicul.

 

Comments