Diana Ciceu are 13 ani și suferă de scolioză severă, coloana sa ajungând la o curbură de 108 grade. Afecțiunea îi deformează corpul, îi limitează mobilitatea și exercită o presiune tot mai mare asupra cutiei toracice și a organelor interne.
Starea copilei se poate agrava în lipsa intervențiilor necesare. Situația medicală este complicată și de faptul că Diana este diagnosticată cu autism și epilepsie.
Medicii au stabilit un plan de tratament care presupune două intervenții chirurgicale majore, investigații, spitalizare îndelungată și recuperare. Între cele două operații, fata va rămâne internată și va urma un tratament cu halou cranian, prin care coloana va fi pregătită treptat pentru cea de-a doua intervenție.
Costul întregului tratament ajunge la 120.000 de euro, sumă pe care familia nu o poate acoperi fără sprijinul comunității.
„Este foarte greu, ca mamă, să știi că există o soluție pentru copilul tău, dar între ea și tratament stă o sumă pe care nu ai cum să o strângi singură. Diana nu luptă doar cu scolioza severă, de 108 grade. Are și autism, ceea ce înseamnă că are nevoie permanent de multă atenție și grijă, iar peste toate acestea vin și crizele de epilepsie. Suma de 120.000 de euro nu am stabilit-o noi. Este costul care ne-a fost comunicat de spital după evaluarea Dianei și după ce medicii au stabilit că sunt necesare două intervenții, spitalizare și tot tratamentul dintre ele. Știu că este o sumă foarte mare, pentru noi este imposibilă, dar nu putem renunța. Tot ce îmi doresc este ca lipsa banilor să nu fie motivul pentru care copilul meu nu poate ajunge la operațiile de care are nevoie”, a declarat mama Dianei.
Campanie pentru salvarea Dianei
Asociația „Salvează o inimă” a deschis o campanie de strângere de fonduri pentru acoperirea costurilor intervențiilor chirurgicale și ale tratamentului.
Andreea Amarandei, manager de fundraising în cadrul asociației, spune că fiecare contribuție poate conta, indiferent de valoarea acesteia.
„Avem uneori impresia că, dacă nu putem dona o sumă mare, ajutorul nostru nu contează. În realitate, exact contrariul este adevărat. Pentru a face bine nu trebuie să fii bogat și nu trebuie să aștepți momentul perfect. Poți dona 10 lei. Poți distribui povestea Dianei. Poți vorbi despre ea cu prietenii, cu familia sau cu oamenii alături de care lucrezi. Poți trimite această campanie mai departe către cineva care are posibilitatea de a se implica mai mult. Sunt atât de multe moduri prin care putem ajuta”, a transmis Andreea Amarandei.
Aceasta îi îndeamnă și pe cei care nu pot face o donație să distribuie povestea fetei.
„Trăim o perioadă frumoasă din an. Mulți dintre noi avem concedii, petrecem timp cu familia, călătorim, ne bucurăm de lucrurile pe care le avem. Cred că, printre toate acestea, putem găsi loc și pentru o faptă bună. Nu trebuie să schimbăm lumea într-o singură zi. Trebuie doar să schimbăm, atât cât putem, lumea unui om. În cazul nostru, lumea unei fetițe de 13 ani. Binele are o mulțime de forme. Important este să îți dorești să îl faci și să începi chiar de astăzi”.
Cum poate fi ajutată Diana
Donațiile online pot fi făcute pe pagina campaniei: salveazaoinima.ro/diana-ciceu
Donații prin transfer bancar, în conturile Asociației „Salvează o inimă”:
Cont în lei: RO94RNCB0041182104010001
Cont în euro: RO67RNCB0041182104010002
Banca Comercială Română – BCR
Cod SWIFT/BIC: RNCBROBUXXX
La detaliile plății trebuie menționat numele „DIANA CICEU”.
Persoanele care nu pot dona pot ajuta prin distribuirea campaniei.

