Un bărbat din județul Botoșani este cercetat după ce ar fi organizat, fără autorizație, o tombolă pe o rețea de socializare. Participanții ar fi plătit câte 200 de lei pentru un bilet, iar premiile oferite constau în bani și autovehicule.
Polițiștii Serviciului de Investigare a Criminalității Economice au pus în executare, marți, 11 august, un mandat de percheziție domiciliară la locuința bărbatului.
„Din cercetările efectuate de către polițiști a reieșit faptul că, în perioada iulie-august a.c., un bărbat din județul Botoșani ar fi desfășurat activități din domeniul jocurilor de noroc, respectiv ar fi organizat jocuri de noroc de tip «tombolă», în mediul online, pe o rețea de socializare, oferind premii în bani și autovehicule și obținând câte 200 de lei, reprezentând contravaloarea «biletului» pe care participanții îl achitau pentru a participa la tombolă. În cadrul activităților desfășurate, la locația vizată au fost identificați și ridicați, în vederea continuării cercetărilor, peste 200.000 de lei, precum și o autoutilitară care făcea obiectul «tombolei» organizate fără autorizație de către persoana bănuită de comiterea faptei”, a declarat Delia Nenișcu, purtătorul de cuvânt al Inspectoratului de Poliție Județean Botoșani.
Bărbatul este cercetat pentru desfășurarea fără licență sau autorizație a unor activități din domeniul jocurilor de noroc.
Polițiștii continuă cercetările pentru stabilirea tuturor împrejurărilor în care ar fi fost comisă fapta. În funcție de rezultatul acestora, vor fi dispuse măsurile legale.