ADS
ADS
ADS
Acces restricționat în zona centrală a Parcului „Mihai Eminescu”. Au început lucrările la lac
By Administrator
Published on 14/08/2026 09:33
STIRI

Circulația pietonală a fost restricționată în zona centrală a Parcului „Mihai Eminescu” din Botoșani, după începerea lucrărilor de reabilitare a lacului.

Firma care execută proiectul a început organizarea șantierului, astfel că accesul pe pod și pe aleile centrale ale parcului este interzis începând din această săptămână.

Lucrările sunt realizate de societatea Trust Construct Proiect SRL din Botoșani, în baza unui contract în valoare de 910.154 lei, fără TVA.

Investiția, intitulată „Reabilitarea și modernizarea lacului din Parcul «Mihai Eminescu» Botoșani – viitorul Lac Eminescu – Biodiversitate”, este inclusă în proiectul „UrbanLakes: Cross-Border Synergy for Blue Ecosystem Preservation”, finanțat din fonduri transfrontaliere.

Proiectul prevede curățarea, toaletarea, modelarea și salubrizarea terenului, precum și plantarea unor plante perene, arbori și arbuști adaptați condițiilor climatice locale. Suprafețele vor fi gazonate prin însămânțare, iar aleile vor fi amenajate.

Sunt prevăzute și lucrări de refacere a finisajelor lacului, podurilor și pontonului, precum și împrejmuirea lacului și a insulei centrale. În punctele de belvedere vor fi amplasate elemente decorative sub formă de rame.

Monumentul dedicat Reginei Carmen Sylva va fi curățat și reabilitat, iar în zonă vor fi montate șase bănci. Proiectul mai cuprinde realizarea unor terasamente submerse pentru agrement nautic și modernizarea instalațiilor electrice și sanitare aferente lacului și monumentului.

 

Comments