Două incendii de vegetație uscată au izbucnit în ultimele ore în localitățile Mihălășeni și Buhăceni. Temperaturile ridicate și seceta favorizează extinderea rapidă a flăcărilor.
La Mihălășeni, focul s-a propagat în două gospodării și a cuprins aproximativ 0,1 hectare de vegetație uscată. Pompierii au oprit flăcările înainte ca acestea să ajungă la două locuințe și la culturile agricole din apropiere.
Un alt incendiu a izbucnit pe un câmp de la marginea localității Buhăceni, unde au ars aproximativ 0,5 hectare de vegetație uscată. Intervenția pompierilor a protejat circa 30 de hectare cultivate cu porumb, bazinul de apă și containerul în care se află pompele folosite pentru alimentarea localității.
La cele două misiuni au participat pompierii Gărzilor de Intervenție Trușești și Ștefănești, cu trei autospeciale de stingere, sprijiniți de membrii Serviciului Voluntar pentru Situații de Urgență Mihălășeni.
În ambele cazuri, cauza probabilă a incendiilor a fost folosirea focului deschis în aer liber.