ADS
ADS
ADS
Admiterea la liceu s-ar putea schimba din 2027. Cum ar urma să fie organizat noul examen
By Administrator
Published on 21/08/2026 09:26
STIRI

Admiterea la liceu s-ar putea schimba începând din 2027, când unele unități de învățământ ar putea organiza propriul concurs pentru ocuparea locurilor. Ministrul Educației, Mihai Dimian, a explicat cum ar urma să se desfășoare examenul și a precizat că prevederea care permite organizarea acestuia există în legislație din 2023.

Ministrul a arătat că nu s-a numărat printre susținătorii introducerii unui concurs de admitere diferențiat, însă, în actuala sa funcție, trebuie să pună în aplicare prevederile legale existente, notează EVZ.ro.

„În 2023, când s-a aprobat această lege, eu nu eram printre susținătorii introducerii acestui concurs de admitere diferențiat. Însă, în acest moment, ca ministru, acel articol a ajuns să trebuiască să fie aplicat”, a declarat Mihai Dimian.

Potrivit ministrului, Ministerul Educației trebuie să stabilească metodologia pentru Evaluarea Națională, în timp ce liceele care vor organiza concursuri de admitere vor trebui să își elaboreze propriile metodologii.

Dimian a respins informațiile potrivit cărora examenele organizate de licee s-ar putea desfășura fără camere de supraveghere sau fără anonimizarea lucrărilor.

„Este falsă informația că nu vor exista camere video sau nu vor exista lucrări anonimizate”, a precizat ministrul. Aceste condiții ar urma să fie cuprinse în metodologiile elaborate de licee.

În forma actuală a legislației, concursul de admitere va putea fi organizat în baza unei hotărâri a Consiliului de Administrație al liceului. Ministerul Educației ar urma să furnizeze subiectele și să stabilească data examenului.

Mihai Dimian consideră însă că este necesară o dezbatere privind oportunitatea unui astfel de examen și modul în care acesta ar trebui organizat. Ministrul a precizat că au fost discutate inclusiv variante privind prorogarea aplicării prevederilor, iar în Parlament au fost depuse proiecte de lege în acest sens.

Bursele sociale ar putea să nu mai fie plătite în vacanța de vară

Ministrul Educației a vorbit și despre propunerea ca bursele sociale să fie acordate doar în perioada cursurilor, nu și în timpul vacanței de vară. El a subliniat că măsura nu a fost adoptată și se află, în prezent, în dezbatere publică.

Una dintre variantele analizate presupune păstrarea valorii anuale totale a bursei, dar distribuirea banilor numai în perioada activităților școlare.

„Dacă am păstra valoarea anuală a bursei constantă, dar am da-o numai pe perioada activității școlare, ar fi o măsură bună sau nu? Înainte de a vorbi despre tăiere, pot să vă spun că momentan suntem în cadrul unei dezbateri”, a declarat ministrul.

Proiectul aflat în discuție ar putea duce și la creșterea numărului elevilor care beneficiază de burse sociale, prin majorarea cu 7% a pragului de acordare. Valoarea burselor urmează să fie stabilită în urma discuțiilor.

 

Comments