Botoșăneanca Simona Radiș a început cu o victorie participarea la Campionatele Mondiale de Canotaj de la Amsterdam. Sportiva a concurat alături de Adriana Adam în proba de dublu rame feminin, iar echipajul României a încheiat pe primul loc seria de calificare.
România a obținut rezultate foarte bune și în celelalte curse disputate luni. Ștefan Berariu și Florin Lehaci au câștigat seria probei de dublu rame masculin, iar Andrei Cornea și Marian Enache s-au clasat pe primul loc la dublu vâsle masculin.
În proba de dublu vâsle feminin, Alexandra Ungureanu și Mariana Laura Dumitru au încheiat seria pe poziția a treia.
Campionatele Mondiale de Canotaj se desfășoară la Amsterdam în perioada 24–30 august.