Furnizarea energiei electrice va fi întreruptă temporar vineri, 11 septembrie, în municipiul Dorohoi și în mai multe localități din județul Botoșani. Măsura este necesară pentru efectuarea unor lucrări la rețeaua de distribuție.
Întreruperile sunt programate astfel:
- Dorohoi, între orele 7.40 și 10.00, pe străzile Ardeal, C. D. Gherea, Cărămidăriei, Mihai Eminescu și Sfântul Ioan Românul;
- Drăcsani, între orele 8.00 și 16.00;
- Gorovei, între orele 9.00 și 17.00;
- Cuzlău, Dealu Crucii, Horodiștea, Miorcani, Păltiniș, Rădăuți-Prut, Rediu, Sat Nou, Slobozia și Smârdan, între orele 9.00 și 17.00. Localitățile Horodiștea, Dealu Crucii, Rediu, Rădăuți-Prut și Miorcani vor fi afectate în totalitate;
- Icușeni, Mesteacăn, Poiana și Sarafinești, între orele 9.00 și 17.00;
- Dealu Mare, între orele 9.00 și 17.00.
Lucrările pot fi reprogramate dacă apar situații neprevăzute în rețeaua electrică. Informații suplimentare pot fi obținute la numărul TelVerde 0800 800 929.