Creștinii ortodocși sărbătoresc, pe 14 septembrie, Înălțarea Sfintei Cruci, una dintre cele mai vechi și importante sărbători dedicate cinstirii Crucii pe care a fost răstignit Iisus Hristos.

Sărbătoarea amintește de descoperirea Sfintei Cruci la Ierusalim, în timpul împăratului Constantin cel Mare. Potrivit tradiției creștine, mama sa, împărăteasa Elena, a mers la Ierusalim pentru a găsi crucea pe care a pătimit Mântuitorul.

Crucea a fost înălțată în fața credincioșilor de episcopul Macarie al Ierusalimului. Sărbătoarea amintește și de readucerea Sfintei Cruci la Ierusalim, după ce fusese recuperată de împăratul bizantin Heraclius de la perși.

Înălțarea Sfintei Cruci este zi de post aspru, fiind singura sărbătoare cu post din cursul anului bisericesc care are dată fixă.

Tradiții și credințe populare de Ziua Crucii

În tradiția populară, sărbătoarea este cunoscută drept Ziua Crucii și marchează sfârșitul verii și începutul toamnei. În unele zone, credincioșii duc la biserică vase cu miere și lapte, colaci, flori și plante de leac, care sunt sfințite și apoi oferite de pomană sau păstrate în gospodării.

Busuiocul sfințit este așezat la icoane ori la streșinile caselor. În vechile credințe populare, acesta era folosit și pentru protejarea animalelor sau în apa cu care tinerele își spălau părul.

Tot în această zi se strângeau ultimele plante considerate vindecătoare, printre care boz, micșunele, mătrăgună și năvalnic. Ramurile de alun culese de Ziua Crucii erau folosite de fântânari pentru identificarea izvoarelor subterane.

Tradiția spune că, după 14 septembrie, șerpii și insectele încep să se retragă în pământ pentru iarnă. În unele regiuni nu se taie lemne și nu se omoară șerpi, pentru a feri gospodăria de necazuri.

Ultimii struguri nu sunt culeși, ci sunt lăsați în vie drept ofrandă, obiceiul fiind cunoscut sub denumirea de „Strugurii lui Dumnezeu”.

Potrivit credințelor populare, tunetele din această zi ar anunța o toamnă lungă, iar apariția stolurilor de ciori ar prevesti apropierea brumei. Aceste obiceiuri și superstiții diferă de la o regiune la alta și nu reprezintă rânduieli bisericești.