Elevii de la Liceul cu Program Sportiv și Școala Gimnazială nr. 12 din municipiul Botoșani, incluși în Programul național „Masă sănătoasă”, nu primesc porțiile zilnice de mâncare.
Contractul nu poate fi semnat deoarece rezultatul licitației pentru desemnarea furnizorului a fost contestat la Consiliul Național de Soluționare a Contestațiilor. Sesizarea a fost depusă în urmă cu mai bine de două luni, dar CNSC nu a pronunțat încă o decizie, deși termenul indicat pentru soluționare era de 30 de zile.
„Nu am putut semna contractul pentru masa caldă, pentru că nu am document în vigoare. Urgența putea fi invocată dacă aveam contractul în vigoare. Dacă ar judeca CNSC foarte repede, ar fi bine, pentru că decizia CNSC este executorie”, a declarat primarul Cosmin Andrei.
Cinci ofertanți s-au înscris la licitație
Pentru furnizarea hranei s-au înscris cinci ofertanți:
- Silvester Lanalia;
- La Pura Vida SRL;
- Bia Gold Hotels SRL;
- HQ Imperia SRL;
- asocierea Lux Auto – lider și Leon Events SRL.
Oferta Silvester Lanalia SRL a fost declarată câștigătoare, însă rezultatul procedurii a fost contestat.
Contractul prevede livrarea zilnică a 1.512 porții de mâncare. Dintre acestea, 808 sunt destinate elevilor Liceului cu Program Sportiv, iar 704, beneficiarilor celor două structuri ale Școlii Gimnaziale nr. 12: școala, care cuprinde învățământul primar și gimnazial, și Grădinița nr. 15.
Valoarea estimată a serviciilor este de 3.976.892 de lei, fără TVA.