Un echipaj de jandarmi a intervenit pentru a le acorda primul ajutor persoanelor implicate într-un accident rutier produs joi în localitatea Brăești, din județul Botoșani.
În eveniment au fost implicate două autoturisme, iar două persoane au fost rănite. Până la sosirea echipajelor medicale, jandarmii au menținut legătura cu dispeceratul și le-au acordat victimelor primele îngrijiri.
Jandarmii i-au imobilizat cu o fașă umărul unui tânăr rănit, până la sosirea personalului medical solicitat prin apel la 112.
La fața locului au intervenit pompierii din cadrul Detașamentelor Botoșani și Dorohoi, cu o autospecială de stingere, una de descarcerare și o ambulanță SMURD, precum și un echipaj al Serviciului Județean de Ambulanță Botoșani.
Cele două victime au fost preluate de echipajele medicale și transportate la spital pentru investigații și îngrijiri de specialitate.
Polițiștii au început cercetările pentru a stabili împrejurările exacte în care s-a produs accidentul. Din primele informații, coliziunea s-ar fi produs pe fondul neacordării de prioritate.
Ambele autoturisme, grav avariate, au fost ridicate de la locul accidentului cu ajutorul unei platforme SOS Savencu.
