ADS
ADS
ADS
Peste 20.000 de voluntari, așteptați astăzi la acțiunile de curățenie din județul Botoșani
By Administrator
Published on 19/09/2026 10:32
STIRI

Parcurile, pădurile, spațiile verzi și malurile apelor din județul Botoșani vor fi curățate astăzi, 19 septembrie, în cadrul unei ample acțiuni de voluntariat.

Peste 20.000 de persoane s-au înscris pentru a participa, potrivit datelor comunicate de directorul Direcției Județene de Mediu Botoșani, Paul-Narcis Vieru. Printre voluntari se numără copii, părinți, bunici, angajați ai instituțiilor publice și alți botoșăneni care vor să contribuie la igienizarea zonelor afectate de deșeurile abandonate.

Participanții vor interveni în mai multe puncte din județ, în special în locurile unde au fost identificate acumulări de gunoaie. Aceștia vor folosi mănuși și saci pentru strângerea deșeurilor aruncate în natură.

Directorul DJM Botoșani a transmis, vineri, că astfel de campanii sunt necesare, dar că obiectivul pe termen lung trebuie să fie prevenirea abandonării deșeurilor.

„Copii, părinți, bunici, colegi din instituții și oameni simpli vor veni mâine cu mănuși și saci dintr-un motiv foarte clar: le pasă de locul în care trăiesc. Realitatea este simplă: încă strângem după nepăsarea altora. Maluri de apă, margini de pădure și spații verzi ajung sufocate de deșeuri care nu ar trebui să fie acolo. Mesajul nostru pentru întreaga comunitate este direct: e admirabil că ne adunăm să curățăm, dar adevărata reușită va fi ziua în care această acțiune nu va mai fi necesară. Respectul pentru natură și pentru cei de lângă noi nu se măsoară doar într-o zi de voluntariat, ci în fiecare gest de zi cu zi, în faptul de a nu mai arunca nimic la întâmplare. Le doresc tuturor spor la treabă, energie bună și atenție la siguranță pe teren. Vă mulțumesc!”, a declarat directorul DJM Botoșani, Paul-Narcis Vieru.

Comments