Un barbat în vârstă de 56 de ani, din localitatea Cristești, a fost găsit mort vineri, în curtea locuinței sale. Descoperirea a fost făcută de soția acestuia, care a cerut imediat ajutor.
La fața locului a ajuns un echipaj medical, însă cadrele medicale nu au mai putut face nimic pentru bărbat și au constatat decesul.
Potrivit unor persoane apropiate familiei, între cei doi soți ar fi existat neînțelegeri. Cu aproximativ două săptămâni înainte, bărbatul ar fi încercat să își găsească un loc de muncă și o altă locuință.
„Acum două săptămâni a venit la mine și m-a rugat să îi găsesc un loc de muncă pentru că se ceartă cu soția și ar vrea să plece într-o casă cu chirie”, ne-a mărturisit un apropiat al botoșăneanului.
Polițiștii au început cercetările pentru a stabili împrejurările exacte în care s-a produs decesul. Trupul neînsuflețit a fost preluat pentru efectuarea autopsiei.