ADS
ADS
ADS
Prognoza meteo, azi, 24 septembrie 2026
By Administrator
Published on 24/09/2026 06:03
STIRI

Temperaturile cresc ușor joi, 24 septembrie, însă vremea rămâne mai rece decât ar fi normal pentru această perioadă. Ploile vor fi puține pe parcursul zilei, dar vor reveni seara în vestul și nord-vestul țării.

Cerul va fi variabil, cu înnorări temporare și ploi slabe, în special la munte, îndeosebi în Carpații Orientali și Meridionali. Seara și la noapte, precipitațiile se vor extinde în Banat și vor apărea local în Crișana și Maramureș și izolat în Transilvania și Oltenia. La altitudini de peste 1.800 de metri sunt posibile precipitații mixte, iar pe văi și în depresiunile montane se va forma ceață. Vântul se va intensifica temporar în zona înaltă a munților, unde rafalele vor atinge 50–70 km/h. În rest, vitezele vor ajunge izolat la 35–45 km/h.

Maximele vor fi cuprinse între 13 grade în estul Transilvaniei și 24 de grade în Muntenia. La noapte, minimele vor coborî până la un grad în depresiunile Carpaților Orientali, unde vor fi condiții de brumă. Pe litoral, noaptea va fi mai blândă, cu minime de 14–15 grade.

În nordul Moldovei și în Bucovina, dimineața va fi rece, cu înnorări temporare, iar pe parcursul zilei vor apărea și perioade cu soare. Nu sunt așteptate precipitații importante. Temperaturile vor crește ușor față de ziua precedentă, dar vor rămâne sub valorile obișnuite pentru sfârșitul lunii septembrie.

La Botoșani nu sunt prognozate ploi. Ziua a început cu cer noros și 11–12 grade, iar norii se vor risipi parțial. La prânz vor fi aproximativ 17 grade, iar maxima, de 19 grade, se va înregistra în jurul orei 15:00. Seara, cerul se va înnora din nou, iar temperatura va coborî la 17 grade, apoi la aproximativ 13 grade la ora 21:00. Vântul va sufla mai puternic până după-amiază, cu rafale de până la 31 km/h la prânz, apoi va slăbi.

 

Comments