ADS
ADS
ADS
Date personale expuse pe noua platformă a Guvernului despre companiile de stat
By Administrator
Published on 26/09/2026 10:37
STIRI

Guvernul verifică documentele publicate pe platforma guvernanta.gov.ro, după ce în unele dintre ele au fost descoperite CNP-uri, serii și numere de acte de identitate, numere de telefon și adrese de domiciliu ale unor persoane din conducerea companiilor de stat. Problema a fost semnalată vineri, la o zi după lansarea platformei.

Platforma a fost lansată joi, 24 septembrie, la inițiativa vicepremierului Oana Gheorghiu. Ea centralizează informații despre conducerile a 121 de companii de stat și cuprinde peste 1.350 de documente, între care CV-uri și contracte de mandat, notează RomâniaTV.

„Am luat act de situația semnalată și a fost dispusă imediat o nouă verificare a documentelor publicate pe platformă. Documentele provin din surse publice, unele dintre ele fiind deja publicate pe site-uri, sau au fost transmise de companiile vizate”, a transmis Guvernul, prin purtătoarea de cuvânt Ioana Dogioiu.

Accesul public la o parte dintre documente a fost restricționat.

„Pe perioada verificărilor, acolo unde este necesar, accesul public este restricționat până la finalizarea acestora. În paralel, este verificat din nou întregul proces de preluare și publicare a documentelor, pentru a ne asigura de respectarea legislației privind protecția datelor cu caracter personal”, se arată în comunicarea Guvernului.

Executivul nu a precizat câte documente conțin date personale și nici cum au ajuns acestea să fie publicate în această formă.

„Vom comunica informații suplimentare după finalizarea verificărilor”, a mai transmis Guvernul.

 

Comments