Andreea Tîrnaucă, fetița din Botoșani care a impresionat anul trecut la „Românii au talent”, a câștigat duminică, 4 octombrie, ediția de debut a noului sezon al emisiunii „Vedeta familiei”, difuzată de TVR 1. La 8 ani, Andreea a convins juriul prin voce, prin felul în care cântă în grai moldovenesc și prin prezența scenică.
„Am câștigat! Și încă nu-mi vine să cred cât de frumos a fost totul! Îi mulțumesc lui Dumnezeu pentru toate momentele minunate, pentru emoții, pentru oamenii frumoși pe care i-am întâlnit și pentru această experiență pe care o voi păstra mereu în suflet”, a scris Andreea după difuzarea emisiunii.
Dragostea pentru muzica populară vine din familie. Andreea a crescut ascultând-o pe mătușa ei, sora mamei, care este interpretă, și tot ea a încurajat-o să cânte. Fetița face lecții de canto în Botoșani și își dorește o carieră în muzica populară.
Locuiește la țară, alături de mamă, de sora mai mică și de bunici, și ajută la îngrijirea animalelor din gospodărie. Îi place să recite poezii și este printre cei mai buni elevi din clasă. Când va crește, și-ar dori să devină profesoară de limba română sau de religie. Merge des la biserică împreună cu familia, iar bunicul ei lucrează acolo.