Un bărbat de 47 de ani din municipiul Dorohoi a fost reținut duminică, 11 octombrie, pentru 24 de ore, după ce ar fi condus un autoturism sub influența alcoolului în localitatea Ibănești.
„Din cercetări, a reieșit faptul că, la data de 10 octombrie 2026, acesta ar fi condus un autoturism, în localitatea Ibănești, fiind sub influența băuturilor alcoolice. La testarea cu aparatul etilotest, a rezultat o valoare de 1,07 mg/l alcool pur în aerul expirat”, se precizează într-un comunicat al Inspectoratului de Poliție Județean Botoșani.
Polițiștii din cadrul Secției de Poliție Rurală nr. 6 Pomârla au dispus reținerea bărbatului, care este cercetat pentru conducerea unui vehicul sub influența alcoolului. Acesta a fost introdus în Centrul de Reținere și Arestare Preventivă Botoșani.