ADS
ADS
ADS
Două botoșănence pe podium la Europenele de haltere din Albania
By Administrator
Published on 13/10/2026 09:35
STIRI

Botoșăneanca Maia Andrei este campioană europeană la stilul aruncat, la categoria 48 kg, la junioare, după ce a ridicat 91 kg. Competiția are loc la Durrës, în Albania.

La smuls, sportiva a ratat toate cele trei încercări, la 70 și 73 kg, așa că nu a fost clasată nici la acest stil, nici la total. Cu sprijinul antrenoarei Bianca Roman, a trecut peste dezamăgire și a luat aurul la aruncat.

„A fost o competiție destul de dificilă, având în vedere că am concurat la o categorie de vârstă mult mai mare decât a mea. La primul stil, cel smuls, am fost demoralizată după cele trei ratări, dar am încercat să-mi adun toate forțele și să mă mobilizez pentru cel de-al doilea stil, aruncatul. Am avut alături de mine cea mai mare susținere și persoana care a crezut cel mai mult în mine, antrenoarea mea, Bianca Roman, căreia îi mulțumesc pentru încrederea acordată. Pot spune că a fost o adevărată luptă cu mine însămi. Am încercat să trec peste dezamăgirea de la primul stil și să dau tot ce am mai bun pentru a obține o medalie pentru România. Mă bucur că am reușit să câștig medalia de aur la stilul aruncat și sunt mândră că am putut reprezenta țara noastră pe podium”, a declarat Maia Andrei.

Tot în prima zi a competiției, botoșăneanca Ioana Mădălina Miron, legitimată la CSA Steaua București, a cucerit două medalii de bronz la aceeași categorie de greutate, la U23: la aruncat, cu 94 kg, și la total, cu 169 kg.

La smuls, Miron a terminat pe locul al patrulea, cu 75 kg. Sportiva din Turcia care a luat bronzul a ridicat aceeași greutate, dar a reușit-o înaintea ei, iar asta a decis departajarea.

România are 16 sportivi la Campionatele Europene de Haltere pentru Juniori și Tineret U23, șase fete și zece băieți. Competiția a început luni și se încheie pe 19 octombrie, cu 385 de sportivi din 39 de țări.

 

Comments