Viitorul cinematografului Unirea și al Pietonalului Unirii va fi discutat mâine, 27 octombrie, de la ora 13:00, în sala de ședințe a Primăriei Botoșani. Participarea la atelierul organizat de municipalitate și Urban Scope SRL este deschisă și gratuită.
Întâlnirea face parte din consultarea publică pentru proiectul „Dezvoltare urbană integrată în zona Unirii a Municipiului Botoșani” și urmărește formularea unor propuneri concrete pentru amenajarea spațiului și pentru activitățile culturale din zonă.
După prezentarea rezultatelor consultărilor de până acum, participanții vor putea alege una dintre cele trei mese de lucru.
Pietonalul Unirii va fi tema primei mese. Discuțiile vor viza arborii și vegetația, zonele de umbră, mobilierul urban, pavajul, accesibilitatea și iluminatul, dar și traversarea spre Piața Revoluției și pista pentru biciclete.
La masa dedicată Cinema Unirea, participanții vor discuta despre viitoarele funcțiuni ale clădirii, sala de cinema, sala multifuncțională, foaierul și esplanada spre pietonal. Vor fi abordate și programul cultural și posibilele parteneriate.
A treia masă va avea ca temă evenimentele și arta urbană: proiecții în aer liber, festivaluri, picturi murale și instalații artistice. Discuțiile vor include calendarul anual al activităților și regulile necesare pentru respectarea liniștii locuitorilor din apropiere.
Propunerile fiecărui grup vor fi prezentate la final și consemnate integral în raportul consultării publice, urmând să contribuie la elaborarea temei de proiectare.
Pentru organizarea meselor, este recomandată confirmarea participării la neb@urbanscope.ro, cu precizarea temei preferate.
Echipa proiectului se află și astăzi, de la ora 16:00, pe Pietonalul Unirii, în fața cinematografului, pentru a strânge idei de la botoșăneni.
Proiectul urmează să fie depus pentru finanțare prin Programul Regional Nord-Est 2021–2027, în cadrul operațiunii dedicate inițiativei New European Bauhaus.