ADS
ADS
Dan Constantin Șlincu, învestit în funcția de prefect al județului Botoșani. Valeriu Iftime a salutat desemnarea
By Administrator
Published on 02/11/2026 13:20
STIRI

Dan Constantin Șlincu a depus luni jurământul pentru funcția de prefect al județului Botoșani. Reprezentant al PSD, Șlincu o înlocuiește pe Raluca Curelariu (USR), eliberată din funcție în ședința de Guvern de vineri. Pentru Șlincu este o revenire: a mai condus Prefectura între 2017 și 2019.

La ceremonie au participat directori de instituții, primari, parlamentari, reprezentanți ai partidelor politice și angajați ai Instituției Prefectului. Printre cei prezenți s-au numărat primarul municipiului Botoșani, Cosmin Andrei, președintele Consiliului Județean, Valeriu Iftime, și vicepreședinții CJ.

Valeriu Iftime a declarat că Șlincu este cea mai bună alegere pe care PSD o putea face pentru această funcție. Președintele CJ a spus că ar vrea ca funcția de prefect să fie privită ca una apolitică și că administrația are nevoie de oameni pregătiți și echilibrați. „Când aud de politică mă ia așa o repulsie”, a adăugat Iftime.

 

Comments