ADS
ADS
Șase percheziții la Spitalul „Mavromati”. Suspiciuni privind medicamente sustrase și plăți salariale nejustificate
By Administrator
Published on 03/11/2026 13:42
STIRI

Polițiștii Serviciului de Investigare a Criminalității Economice Botoșani fac astăzi percheziții la Spitalul Județean de Urgență „Mavromati”, într-un dosar care vizează fapte presupus săvârșite între 2024 și 2026.

„În acest moment sunt în desfășurare șase mandate de percheziție la o unitate medicală din municipiul Botoșani”, a declarat purtătorul de cuvânt al IPJ Botoșani, Delia Nenișcu. Cercetările privesc infracțiunile de abuz în serviciu, delapidare, fals intelectual și divulgarea unor informații nedestinate publicității.

Anchetatorii suspectează că angajați ai spitalului ar fi sustras medicamente cu regim special. Personal medical ar fi întocmit și acte prin care unor persoane le-au fost plătite zilele de repaus săptămânal, deși acestea nu ar fi lucrat în acele zile.

Polițiștii verifică, de asemenea, dacă unele medicamente ar fi fost scoase din circuit pentru a facilita noi achiziții de la firme agreate.

 

Comments