David Bălmău are 5 ani, iar când vede alți copii alergând, încearcă să se ridice din cărucior. Diagnosticat cu paralizie cerebrală, băiețelul nu poate merge singur, nu poate vorbi și are nevoie de ajutor pentru majoritatea activităților zilnice.
După ani de recuperare și mai multe intervenții medicale, David a început să facă progrese. Familia nu mai poate însă acoperi singură costurile terapiilor, iar Asociația „Salvează o inimă” desfășoară o campanie de strângere de fonduri pentru el.
Primele semne au apărut când copilul avea trei luni. Mama lui a observat că își ținea aproape permanent mâinile strânse și că dezvoltarea motorie nu evolua cum ar fi trebuit. David a început recuperarea înainte de stabilirea diagnosticului, confirmat în jurul vârstei de nouă luni.
De atunci, tratamentele, investigațiile și ședințele de kinetoterapie fac parte din viața lui. Pe lângă dificultățile de mișcare, băiețelul are epilepsie și probleme de înghițire, care îi complică îngrijirea.
„Cel mai greu este să îl văd cum îi urmărește pe ceilalți copii alergând. Se împinge cu picioarele în suportul căruciorului, încearcă să se ridice și uneori începe să plângă. Îmi dau seama cât de mult și-ar dori să fie alături de ei. Când îl văd că își controlează mai bine capul sau că încearcă să apuce o jucărie, știu cât de mult a muncit pentru acel gest”, spune mama lui David.
Campania urmărește să îi asigure în continuare accesul la terapii și îngrijire specializată, pentru dezvoltarea abilităților de mișcare și comunicare și pentru mai multă autonomie în activitățile zilnice.
Donațiile online pot fi făcute pe pagina campaniei, salveazaoinima.ro/david-balmau. Pentru transferuri bancare, datele sunt următoarele:
Beneficiar: Asociația „Salvează o inimă”
CIF: 31015982
Banca: BCR
Cont în lei: RO94RNCB0041182104010001
Cont în euro: RO67RNCB0041182104010002
SWIFT/BIC: RNCBROBUXXX
Mențiune la plată: DAVID BALMAU
Potrivit asociației, donațiile primite și plățile efectuate pot fi urmărite pe platformă, în cadrul campaniei dedicate lui David.
