Se fac angajări la Poliţia de Frontieră. Sute de posturi, scoase la concurs în toată ţara
03/07/2022 16:11 in STIRI

Inspectoratul General al Poliţiei de Frontieră a anunţat că vor fi organizate concursuri pentru ocuparea, prin încadrare directă, a 500 posturi de agenţi şi ofiţeri de poliţie de frontieră, precum şi de personal contractual.

Cei care sunt căutarea unui loc de muncă e bine să ştie că se fac angajări la Poliţia de Frontieră.

„Poliţia de Frontieră Română demarează procedura de încadrare de personal, în vederea completării deficitului existent la nivelul instituţiei. Astfel, vor fi organizate concursuri prin încadrare directă pentru ocuparea a 500 posturi de agenţi şi ofiţeri de poliţie de frontieră, precum şi personal contractual, repartizate la nivelul tuturor structurilor teritoriale de la frontiera României (terestră, aeriană şi maritimă), precum şi la structura centrală”, se precizează într-un comunicat al IGPF, conform Agerpres.

Dintre acestea, 426 de posturi sunt destinate încadrării cu agenţi de poliţie, 47 cu ofiţeri de poliţie, iar 27 cu personal contractual.

Cele mai multe posturi scoase la concurs sunt destinate agenţilor de poliţie din structurile operative – 381, după cum urmează:

– Centrul de Supraveghere şi Controlul Trecerii Frontierei Aeroporturi Bucureşti – Otopeni – 1;
– Serviciul Poliţiei de Frontieră Aeroport Cluj Napoca – 8;
– Sectorul Poliţiei de Frontieră Aeroport Sibiu – 2;
– Sectorul Poliţiei de Frontieră Aeroport Bacău – 4;
– Inspectoratul Teritorial al Poliţiei de Frontieră Giurgiu – 35;
– Inspectoratul Teritorial al Poliţiei de Frontieră Timişoara – 88;
– Inspectoratul Teritorial al Poliţiei de Frontieră Oradea – 30;
– Inspectoratul Teritorial al Poliţiei de Frontieră Sighetu Marmaţiei – 76;
– Inspectoratul Teritorial al Poliţiei de Frontieră Iaşi – 72;
– Garda de Coastă – 65.

Sunt căutaţi şi specialişti în IT şi HR

Diferenţa de 45 de posturi de agenţi de poliţie este destinată unor specialităţi precum comunicaţii şi informatică, logistică, financiar, secretariat, protecţia informaţiilor clasificate, relaţii internaţionale, resurse umane, formare iniţială şi pregătire continuă, distribuţia acestora pe structuri fiind astfel:

– Inspectoratul General al Poliţiei de Frontieră – 14;
– Şcoala de Perfecţionare a Pregătirii Personalului Poliţiei de Frontieră Drobeta Turnu-Severin – 3;
– Inspectoratul Teritorial al Poliţiei de Frontieră Giurgiu – 5;
– Inspectoratul Teritorial al Poliţiei de Frontieră Timişoara – 2;
– Inspectoratul Teritorial al Poliţiei de Frontieră Sighetu Marmaţiei – 4;
– Inspectoratul Teritorial al Poliţiei de Frontieră Iaşi – 8;
– Garda de Coastă – 5;
– Baza de Reparaţii Navale Brăila – 6;

În ceea ce priveşte cele 47 posturi de ofiţeri de poliţie, acestea vor fi repartizate pentru încadrare astfel:

– două în sectorul operativ la structura specializată din cadrul Inspectoratului General al Poliţiei Române – structura centrală

– 45 în celelalte sectoare neoperative, atât din structura centrală, cât şi structuri teritoriale, astfel:
– Inspectoratul General al Poliţiei Române – structura centrală – 16;
– Inspectoratul Teritorial al Poliţiei de Frontieră Oradea – 6;
– Inspectoratul Teritorial al Poliţiei de Frontieră Giurgiu – 9;
– Inspectoratul Teritorial al Poliţiei de Frontieră Timişoara – 2;
– Inspectoratul Teritorial al Poliţiei de Frontieră Sighetu Marmaţiei – 5;
– Inspectoratul Teritorial al Poliţiei de Frontieră Iaşi – 3;
– Garda de Coastă – 2;
– Baza de Reparaţii Navale Brăila – 2.

Referitor la personalul contractual, numărul posturilor scoase la concurs este de 27, repartizate după cum urmează:

– Inspectoratul Teritorial al Poliţiei de Frontieră Giurgiu – 2;
– Şcoala de Perfecţionare a Pregătirii Personalului Poliţiei de Frontieră Drobeta Turnu Severin – 2;
– Inspectoratul Teritorial al Poliţiei de Frontieră Oradea – 5;
– Şcoala de Pregătire a Agenţilor Poliţiei de Frontieră Avram Iancu Oradea – 1;
– Inspectoratul Teritorial al Poliţiei de Frontieră Sighetu Marmaţiei – 2;
– Inspectoratul Teritorial al Poliţiei de Frontieră Iaşi – 5;
– Baza de Reparaţii Navale Brăila – 10.

IGPF informează că încadrarea se va face în urma susţinerii unui concurs, emiterea anunţurilor fiind realizată de către fiecare structură beneficiară, conform legii, potrivit RomaniaTV

 

COMMENTS
ADS
Asculta News radio!
Politica de Confidentialitate