O nouă insulă a apărut în Oceanul Pacific după erupția unui vulcan subacvatic
26/09/2022 09:59 in STIRI

Noua insulă a apărut în sud-vestul Oceanului Pacific, unde vulcanii subacvatici sunt numeroşi. Unul dintre aceşti vulcani scufundaţi s-a trezit pe 10 septembrie, aruncând lavă, aburi şi cenuşă, potrivit unui comunicat al Observatorului Terestru al NASA, raporteaă CNN.

La doar unsprezece ore după ce vulcanul a început să erupă, o nouă insulă a apărut deasupra suprafeţei apei, precizează NASA, care a surprins imagini ale insulei în formare cu ajutorul sateliţilor, scrie rfi.ro.

Insula nou-născută a crescut rapid în dimensiuni, potrivit NASA. Pe 14 septembrie, cercetătorii de la Tonga Geological Services au estimat că insula acoperea doar 4.000 de metri pătraţi. Dar până la 20 septembrie, insula crescuse până la 24.000 de metri pătraţi.

Noua insulă se află pe muntele submarin Home Reef din Insulele Tonga Centrale, la sud-vest de Insula Late din arhipelag.

Insulele create de vulcanii subacvatici "sunt adesea de scurtă durată", precizează NASA. Dar, uneori, pot rezista ani sau chiar decenii.

Vulcanul Home Reef erupea încă vineri, potrivit unei postări pe Facebook a serviciilor geologice din Tonga. Dar activitatea vulcanului "prezintă riscuri scăzute pentru comunitatea aviatică şi pentru locuitorii din Vava'u şi Ha'apai", două grupuri de insule din centrul Tonga.

"Toţi navigatorii sunt sfătuiţi să navigheze la o distanţă mai mare de 4 km de Home Reef până la noi ordine".

 

COMMENTS