ADS
ADS
ADS
Necaz pentru o familie din Botoșani, în plină iarnă. Au chemat pompierii în toiul nopții
Published on 17/11/2023 09:01
STIRI

Necaz pentru o familie din județul Botoșani în plină iarnă. Noaptea trecută, o casă din localitatea Coșuleni, comuna Bălușeni, a fost în pericol din cauza unui incendiu care a izbucnit în jurul coșului de fum.

Pompierii de la Detașamentul Botoșani au intervenit și au stins flăcările înainte de a se produce pagube materiale semnificative.

Cel mai probabil, evenimentul s-a produs din cauza coșului de fum neprotejat față de materialele combustibile din care este construit acoperișul casei.

Pentru a evita incidente similare, ISU Botoșani vă recomandă respectarea următoarelor reguli:

- Îngrășați zidăria coșului la trecerea prin planșee, lăsând un spațiu între această zidărie și elementele combustibile ale planșeului.

- Păstrați distanța dintre fața exterioară a coșurilor și elementele combustibile ale acoperișului.

- Verificați coșurile de evacuare a fumului pentru a evita fisuri care să permită scânteilor să incendieze materialele combustibile ale planșeului sau acoperișului (grinzi, astereală etc.).

- Curățați periodic coșurile de fum pentru eliminarea depunerilor de funingine care se pot aprinde sau pot obstrucționa canalele de evacuare.

- Tencuiți și văruiți partea din pod a coșului de fum în scopul sesizării imediate a fisurilor (căldura sau scânteile care ies prin fisurile unui coș de fum deteriorat constituie surse de aprindere, dacă în zona lor există elemente de construcție sau structuri din lemn: grinzi, bârne, suport acoperiș etc.).

 

Comments