ADS
ADS
ADS
Acțiune a polițiștilor botoșăneni pentru protejarea fondurilor de vânătoare. Au fost date amenzi de peste 10.000 lei
Published on 25/11/2023 12:16
STIRI

Polițiștii din cadrul Serviciului Arme, Explozivi și Substanțe Periculoase, împreună cu cei ai Biroului pentru Protecția Animalelor, au organizat pe 24 noiembrie o acțiune pentru verificarea respectării legislației privind desfășurarea de activități ilegale pe fondurile cinegetice.

Activitățile s-au desfășurat în comuna Mihălășeni, iar în cadrul acestora au fost aplicate 7 sancțiuni contravenționale în valoare de peste 10.000 de lei. Acestea au fost impuse pentru nerespectarea prevederilor legale privind microciparea și sterilizarea, accesul cu câini din rasa ogar pe fondurile de vânătoare, și nerespectarea regimului privind câinii periculoși și obligațiile proprietarilor atunci când aceștia ies în locurile publice, conform unui comunicat emis de Inspectoratul de Poliție Județean.

 

Comments